Indicele de confort termic (ICT) sau indicele temperatură umezeală (ITU) este un parametru strâns legat de confortul termic. Indicele coroborează temperatura aerului cu umiditatea relativă, utilizând o formulă ce va fi descrisă în continuare. Pragul critic, peste care apare disconfortul, este considerat 80 de unități. Relevanța acestui indice este cel puțin discutabilă, deoarece chiar într-o lună considerată normală din punct de vedere meteorologic, toate zilele se pot afla peste pragul de alertă (65 unități). Formula de calcul a indexului poate fi găsită în articolul [PDF] Thermal Comfort (E. Teodoreanu, I. Bunescu).
După cum îi spune și numele, pentru calcularea ITU sunt necesare temperatura și umiditatea relativă. Măsurarea lor este chiar ușoară folosind senzori digitali de tipul DHT11, DHT22, SHT11, AM2302. Acești senzori măsoară atât temperatura cât și umiditatea, pe care le comunică digital unui microprocesor. Nu necesită calibrare, dar nici acuratețea nu este totdeauna cea mai bună. Se recomandă un senzor DHT22/AM2302 în locul unui DHT11. De asemenea, Bosch produce senzorul BME280 care costă ceva mai mult, dar măsoară inclusiv presiunea atmosferică. Și acesta poate fi folosit pentru calcularea ITU, cu mențiunea că este un dispozitiv care funcționează la 3,3 V, nu mai mult.
Montajul cu senzor DHT22 pe placă de test
Motoarele pas cu pas sunt motoare fără perii care efectuează mișcări de rotație discrete în pași incrementali, spre deosebire de rotația continuă a unui motor electric obișnuit. Numărul de pași este determinat de controller și unghiul unui pas este cunoscut. Astfel, motoarele pas cu pas pot efectua rotații precise, necesare în diverse aplicații mecanice de precizie. Pentru rotirea în pași, motorul conține mai multe bobine care sunt activate secvențial de impulsuri generate de un controller. Rata de succesiune a impulsurilor determină viteza de rotație iar ordinea de succesiune determină sensul rotației. Chiar dacă se găsesc circuite integrate specializate pentru acest scop, în acest articol vom vedea cum putem construi un driver cu tranzistoare și vom folosi o placă de dezvoltare pentru a genera impulsurile necesare rotirii axului motorului.
Există două tipuri de motoare pas cu pas. Motoarele bipolare conțin două bobine separate și au 4 fire de conexiune. Pentru a roti un astfel de motor bobinele sunt alimentate una după alta, apoi polaritatea este inversată și bobinele sunt iarăși alimentate. În acest caz, driver-ul trebuie să fie mai complex. Se folosesc două punți H. Celelalte motoare pas cu pas sunt unipolare. Au tot două bobine, dar aceste bobine prezintă o priză mediană. Prizele mediane sunt conectate la sursa de alimentare și celelalte 4 terminale primesc impulsurile. Aceste motoare au 5 fire. Driver-ul se simplifică în acest caz, fiind necesari doar 4 tranzistori. Mai există și motoare pas cu pas ce pot fi folosite fie ca bipolare, fie ca unipolare. Acestea nu au prizele mediane de la bobine conectate între ele (motoare cu 6 fire sau cu 8 fire). Astfel, dacă vei conecta motorul la un driver bipolar folosești doar terminalele celor 2 bobine, nu și prizele mediane.
Driver pentru motoare pas cu pas unipolare cu tranzistoare
Senzorul HC-SR04 este un modul complex care permite aprecierea distanțelor cuprinse între 2 centimetri și 4 metri cu o acuratețe de 3 milimetri. Senzorul se bazează pe principiul reflexiei ultrasunetelor. Astfel, HC-SR04 conține un generator piezoelectric de ultrasunete, pe frecvența de 40 kHz. Semnalul sonor se reflectă pe suprafețele cu care vine în contact, și este apoi preluat de receptorul aflat pe aceeași placă de circuit.
Modulul în sine este un circuit complex, ce conține un microprocesor, un convertor de tensiune pentru alimentarea emițătorului de ultrasunete și mai multe amplificatoare operaționale care amplifică și filtrează semnalul captat de receptorul ultrasonic. Senzorul se alimentează la 5V și necesită un curent de 15 mA, putând fi astfel utilizat cu diverse plăci de dezvoltare (de exemplu, Arduino).
HP LaserJet Pro MFP M130a este un multifuncțional laser cu conexiune USB. Pe distribuțiile Linux actualizate, dispozitivul este recunoscut de sistem și adăugat la imprimante, respectiv scannere. Dar, nici imprimarea, nici scanarea nu funcționează. Ștergerea imprimantei și adăugarea din nou nu par să rezolve problema. Nici instalarea interfeței grafice pentru HPLIP nu a rezolvat problema. Am încercat și să instalez ultima versiune HPLIP de pe site-ul HP, în locul celei disponibile în depozitele software. Fără rezultat.
Se pare că, pentru a funcționa pe Linux, multifuncționalul M130a are nevoie de un plugin care este descărcat la cerere, de pe serverele HP. Lista imprimantelor HP care necesită acest plugin poate fi găsită în CUPS (a se vedea mai jos). În continuare voi detalia procedura de instalare a acestui multifuncțional pe Linux. Am folosit o distribuție actualizată Ubuntu 18.04.
Procedura transferului termic de toner este o metodă rapidă și ieftină de a realiza cablaje imprimate (PCB-uri) acasă. Proiectul unui PCB va fi imprimat folosind o imprimantă laser pe hârtie specială. Hârtia este așezată cu fața printată pe fața cu cupru a plăcii și apoi este încălzită cu ajutorul unui laminator. Însă majoritatea amatorilor folosesc cu succes un simplu fier de călcat. Când este încălzit, tonerul devine lichid și aderă de suprafețe. În acest caz, trebuie să adere la foița de cupru. După încălzire, placa cu hârtia imprimată vor fi scufundate în apă. Hârtia ar trebui să se desprindă ușor de foița de cupru. Dacă transferul a reușit, tonerul va fi dispus numai pe cupru, nu și pe hârtie. Acum, placa poate fi corodată prin metodele obișnuite (de exemplu: clorura ferică).
PCB cu silkscreen făcut acasă
Instalația tipică de recepție prin satelit este formată dintr-o antenă cu LNB și un receptor. LNB-ul universal, simplu este proiectat pentru a fi conectat la un singur receptor. Dar, în anumite situații ce țin de transponderele care vor fi recepționate, semnalul de la un LNB poate fi distribuit mai multor receptoare. Totuși, soluția cea mai bună rămâne folosirea unui LNB cu ieșiri multiple. Dar acesta are dezavantajul limitării numărului de receptoare la numărul ieșirilor. Și, cu cât are mai multe ieșiri, cu atât prețul este mai mare.
DRM (Digital Radio Mondiale) este un standard folosit pentru transmisii digitale în benzile de unde lungi, medii și scurte. Receptoarele dedicate care pot demodula acest standard sunt destul de costisitoare. În continuare este prezentată o metodă simplă prin care pot fi recepționate posturi de radio DRM folosind un stick RTL-SDR și un computer cu aplicațiile software potrivite.
Stick-urile RTL-SDR sunt de fapt stick-uri destinate recepției de semnale DVB-T. Aceste stick-uri sunt speciale pentru că folosesc demodulatorul Realtek RTL2832U. Acest recepționează nu numai DVB-T. Datorită faptului că poate trimite prin portul USB semnalul brut de la tuner, nedemodulat, stick-ul poate fi folosit în aplicații de tip SDR (software defined radio). În acest caz, demodularea se produce prin procesarea digitală a semnalului.
Pe acest principiu se bazează și metoda de recepție a semnalelor DRM. Stick-ul va fi acordat pe frecvența postului DRM, iar acest semnal va fi trimis către un demodulator software. Emisiile pot conține atât stream-uri audio dar și imagini sau alte date.
Fereastra principală a programului SDRSharp, cu stickul setat pe un program DRM
